); ga('require', 'displayfeatures'); ga('send', 'pageview');
La multi ani, 2019!

La multi ani, 2019!

Anul  2019  a sosit. E timpul pentru un nou inceput, pentru planuri noi si pentru continuarea celor vechi, e timpul pentru speranta, e timpul pentru curaj, e timpul pentru indrazneala. Realizarea unui plan este  precum linia orizontului, avem impresia ca e atat de aproape  de noi, ca  cerul se uneste cu pamantul si, totusi, pe masura ce ne apropiem, acest orizont inselator se indeparteaza. Deopotriva, fiecare dintre noi, fie  in plan social, personal, spiritual sau profesional ne propunem sa ajungem intr-un anumit punct . Ajunsi in punctul respectiv, de cele mai multe ori , constatam ca  urmeaza o alta etapa. Si alta etapa . Si tot asa. Viata noastra este un lung sir de secvente, de etape, de noi inceputuri.In fiecare zi a vietii noastre  avem sperante, asteptari, dezamagiri, oportunitati, ceva se sfarseste pentru a putea incepe altceva.

In fiecare zi, invatam ceva nou si redescoperim frumusetea vietii si bucuria de a trai. Spre sfarsitul unui an, cei mai multi dintre noi  facem bilantul anului ce a trecut, eventual in comparatie cu ceea ce ne-am propus la inceputul acestuia si ne facem alte planuri pentru anul care bate la usa. Pe alocuri reusim, uneori esuam, alteori viata are alte planuri noi. Toate acestea  sunt instrumente  care ne aduc mai aproape de scopul vietii, acela de a ne afla menirea, de a ne gasi implinirea.Sa avem speranta si convingerea ca  anul 2019 ne va aduce  tuturor sanatate, inspiratie, dragoste,implinire, oameni minunati si  ne va face mai buni! La multi ani frumosi, voiosi si sanatosi!

Investeste in Sanatate! Investeste in Tine!